Călătorie de plezir

Câteodată, ca pe orice om căruia i s-a urât cu binele (asta era vorba bunicii și o folosea atunci când bunicul se abătea, în drumul către casă, pe la cârciuma lui Albulescu), mă apucă dorul de aventură. Tradus în fel și chip. Iar ultima ispravă de ținut minte a fost o călătorie cu trenul. Dar nu cu al franțuzilor, TGV-ul acela care mai mult zboară, și aceea chiar ar fi fost aventură, și nici cu vreunul japonez, pe bază de levitație magnetică. Halal levitație, se vede că gălbejiții ăia cu ochi pieziși n-au descoperit palinca. În vreme ce la noi magneții se pun pe contoare. Care altfel ar merge chiar mai iute decât trenurile abia pomenite.

Nostalgic după vremurile în care totul era altcumva iar gările și trenurile mai mult niște locuri de plezir, am hotărât să-mi iau bilet la una din săgețile albastre (știu că la 42 km pe oră a vorbi de săgeți sună a glumă, dar nu eu le-am zis așa) care bat, de câteva ori pe zi, drumul de fier al Piteștiului. Temerar cum sunt (dar mai temerar ești dacă la stai cozile din Gara de Nord, călcat în picioare de toți studențașii care merg, prin grija partidului unic, moca), am încercat să iau bilet de pe site-ul companiei. Spun am încercat, pentru că site-ul, ca orice site al unei instituții de stat, nu mergea. Doar știți primele cuvinte auzite de îndată ce treci pragul ANAF-ului (cât p-aici să scriu anafurii), al unei farmacii ori al unui cabinet medical: „nu merge sistemul”. Las’ că merge celălalt.

Am înfrânt în cele din urmă, cu ajutorul unei cunoștințe, care mi-a găsit un locșor la clasa a I a, cumpărat de la o agenție, unde sunt sigur că presta o doamnă care-i vânduse bilete și Mariei Tănase, pe vremea

Recomandate

Roșu Împărat

Cei ce lucrează cu cărțile sunt copii toată viața, astfel că poveștile reprezintă pentru ei realitatea, pe care și-o redesenează ori de câte ori ochii lor par a-și pierde din strălucirea celor ai pruncilor, închipuind cu ușurință lumea potrivită, de fiecare dată tot mai frumoasă și mai firoscoasă, un soi de paradis pe pământ (că

Citește

Tăt normal

Tăt normal (avancronica unei cărți demult promise)   Chişinăul era de ceva vreme pentru mine doar locul de unde vine (sau vini, mai degrabă, ca să intru-n atmosferă) Pavel Stratan, cel născut taman de ziua lui, iar versurile muzicii sale mă informau îndeajuns despre preocupările moldovanilor (chiar că sună mișto), băutul (beu, beu, puţân câte

Citește

Lividul Livinho și măgarul scopit

Lividul Livinho și măgarul scopit Belitul ochilor la televizor (tembelizor sună al naibii de adevărat, uitându-mă-n jur) e sport național și sunt destui românași care au astfel de aparate în toate camerele (chiar câte două într-o odaie, aud), ditamai plasmele în livingurile de tip americănesc ori în chițimiile de garsoniere din betoanele construite înaintea loviluției,

Citește

Ce-ţi doresc eu ţie, de Victor Ponta

Ce-ţi doresc eu ţie, de Victor Ponta 25 decembrie 2014 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Țara mea de fraieri și de asistați Care ne dau girul, chiar și morții-nvie Să ne ștampileze, antagonizați Vin aduși de Dragnea-n microbuze roșii Teleormanul fierbe, Argeșul burlesc Aici ne votează până și cocoșii Ce cântă pe garduri, asta

Citește

Cruciada copiilor și cruciada copoilor

Cruciada copiilor și cruciada copoilor Oștii roșii de ghiotură a lui boier Dragne ot Lixăndria (de fapt Gratia, a dracului potriveală), peticită cu lefegiii tăriceni și chițoi, cei cu bucile-n toate luntrile ce merg către dregătorii înalte, vecine cu visteria, niște inocenți (alții decât cei de-acum multe secole, propovăduitori ai credinței că puritatea celor mici

Citește

Fiind baştan păduri retrocedam, de Ilie Sârbu

Fiind baştan păduri retrocedam, de Ilie Sârbu 9 ianuarie 2015 Fiind baştan păduri retrocedam Cu Hrebe, şobolanul rozaliu Şi cu-n tovarăş de partid, Adam Pe şpăgi, fireşte, un reclamagiu Ne-a dat pe toţi la DNA în gât O măgărie fără de egal Nu poţi să furi, că gata, te-au pârât Voi reclama la CEDO, -i

Citește

Abonează-te la Newsletter!