Baciul ungurean cu cel pesedean și cu cel aldean și cu cel dornean

Baciul ungurean cu cel pesedean și cu cel aldean și cu cel dornean

Mitul Mioriței, al trădării fundamentale (un soi de curvăsărie becaliană, carevasăzică), imaginea unui caracter pervertit al unei națiuni ce și-a luat de la semințiile bântuitoare  de-a lungul mileniilor pe aici doar relele, pare o emblemă de care nu putem scăpa, că am ajuns până la urmă să ne mândrim cu asta, orice loază de elev luându-și de acolo coordonatele călăuzitoare, după ce va fi citit balada cu pricina sau Baltagul Sadoveanului proslăvitor al noii orânduiri de după 47. Struțo-cămila udemeristă (de ce n-ar participa la alegeri și Asociația pentru protecția fluturilor fără altimetru, de pildă  ?) n-a fost lăsată pradă lupilor, cum se întâmplă îndeobște cu creaturile stranii, cum sunt mieii cu cinci picioare sau caprele cu trei coarne, fătate la zile mari, găsindu-și loc în căruțele cu paiațe ale circului politicii, reușind să se lipească de fiecare gașcă de trupeți ajunși, cum-necum, la putere, făcând zâmbre tuturor, asemenea centuristelor venerabile, gata de schimbarea macazului deîndată ce alții vor fi păstorii turmei iubitoare de abisuri.

La daravera cu bezmeticul Iordăchel (nerozelul a fost primul care a votat în contra propriei trăsnăi), care-a scos norodul în stradă cum nu reușise nimeni până la el, ungurașii au stat la cutie așteptând deznodământul, făcând pe sfințișorii, dar au purces voinicește la treabă deîndată ce-au văzut că treaba e acum la mâna parlamentului, sărind în sus de doi coți mai cu seamă că și Dorneanu, valetul roșiilor, și-a dat iute arama pe față, cântându-le-n strună celor care vor să-i taie macaroana Codruței (nici ea prea curată, cum am vrea-o noi), având, vorba lui Conu Iancu, și ei faliții lor. Un ministru nu mai poate fi luat de gâlci de nici un procuror care vrea să se dea mare-n fața gagică-si, zice acum Dorneanu, chiar dacă o pune de vreun act cu putere de lege (ordonanță, bunăoară) prin puterea căruia să decidă că soarele e mov sau că lui Ponta va trebui să i se zică (ceva întemeiat ar fi) în ceasloavele de istorie Viorel Întâiul. Iar la auzul acestei vești, din loja-n care stă baciul aldean, deloc tăricean, căruia-i țin isonul chițoii lor reșapați, se aud aplauze și fluierături de încurajare. Ca la stână.

Amestecul de sânge de toate felurile ne-a amprentat al dracului de profund, până și mult ridicata în slăvi perioadă interbelică, idealizată fără motiv („de vină” fiind numai anvergura oamenilor de cultură ai vremii), dând și ea măsura unor caractere pentru care politica era la fel de boarfă ca și pentru cei ce-și spun astăzi aleși ai poporului, din moment ce despre România se spunea că e Țara lui bacşiş – bacşiş (conform lui Mircea Eliade, în  Profetism românesc. Vol. II. România în eternitate). Având în vedere toate cele petrecute până acum, oile udemeriste, ciubuciii oricui, vor răspunde cu ighen tuturor mișculațiilor cu iz de proiecte de legi ale celor ce-mpart acum tainul, aliindu-se și noii idei a lui Călin File de Neveste (parcă marinelul chefliu l-a botezat astfel) care vrea să-i ia lui Klaus corvoada de-a numi șefii cei mari ai parchetelor (de cele de pădure se ocupă Verestoy, zis și „Drujba lui Dumnezeu” – aici drepturile de autor i se cuvin răposatului CVT), lăsând, pesemne, tot la mâna vreunui Iordăchel (chipurile) ori a șparlamentarilor această socoteală.

Fost și el un fel de băiat la mioare până nu demult, văzând că pe Ghiță, ciobanul aitist, nu-l mai aduce nimeni de prin ce pivniță o fi (că or fi și prin Bali ori Seychelles pivnițe), iar Dragnea e cam încolțit de niște dulăi obraznici, Viorel (ăla pe care-l pomenii, cu destulă scârbă, mai nainte) a început să bage bățul prin gard și să debiteze miștocărelile cunoscute, amenințând, ba cu demisia (știți vorba aia cu văcarul – era să scriu văcăroiul – supărat pe sat), ba (asta mai voalat) că se dă cu alții (unii l-ar bănui pe băiețașul de la Mediu de-un așa codoșlâc), luând cu sine parte din șeptel. Însă curând lucrurile vor intra pe făgașul normal, iar tovărășia bacilor ce se uită cruciș la turma slăbănogită a domniei nesimțite a legii va merge mai departe, ducându-și, cu toată lătrătura dulăilor societății civile, la împlinire urzelile ticăloase, folosindu-se de uneltele „democratice” (o atare sculă e ăla care zice că iese cu AKM-ul în stradă) de la Casa Poporului. Poporului lor.

 

Mihail Soare, 15 martie 2017

text publicat și pe www.agero-stuttgart.de

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *