Blog

Categorie: Călător
Taguri:
Comentarii: 0

Călătorie de plezir

Câteodată, ca pe orice om căruia i s-a urât cu binele (asta era vorba bunicii și o folosea atunci când bunicul se abătea, în drumul către casă, pe la cârciuma lui Albulescu), mă apucă dorul de aventură. Tradus în fel și chip. Iar ultima ispravă de ținut minte a fost o călătorie cu trenul. Dar nu cu al franțuzilor, TGV-ul acela care mai mult zboară, și aceea chiar ar fi fost aventură, și nici cu vreunul japonez, pe bază de levitație magnetică. Halal levitație, se vede că gălbejiții ăia cu ochi pieziși n-au descoperit palinca. În vreme ce la noi magneții se pun pe contoare. Care altfel ar merge chiar mai iute decât trenurile abia pomenite.

Nostalgic după vremurile în care totul era altcumva iar gările și trenurile mai mult niște locuri de plezir, am hotărât să-mi iau bilet la una din săgețile albastre (știu că la 42 km pe oră a vorbi de săgeți sună a glumă, dar nu eu le-am zis așa) care bat, de câteva ori pe zi, drumul de fier al Piteștiului. Temerar cum sunt (dar mai temerar ești dacă la stai cozile din Gara de Nord, călcat în picioare de toți studențașii care merg,

Categorie: Uncategorized
Taguri: , ,
Comentarii: 0

Despre detașare și alți demoni

Vorbeam deunăzi cu o colegă de breaslă (sper să nu mă dojenească dându-mă de-al lor, socotind că sunt și eu vreun scriitoraș, acolo) despre demonii literaturii cu chip de înger care perturbă viața bietului autor, eu într-o notă (auto)ironică, ea într-o alta, mult mai serioasă, încărcată de gravitate și cevașilea importanță (absolut cuvenită de altfel, pen’ că o soțietate fără scriitori n-ar avea nici prințipuri, nici valoare, nici rost; și-atuncea la ce bun?). Mă ceartă că am lăsat de izbeliște feisbucul personal, nemaipunând dram de poezie de ceva vreme, aruncând numai câte-o poză ori câte-o frază greu de tălmăcit în miștocăreala ei amară, însă, paradoxul naibii, privește cu jind înspre detașarea mea maiestuoasă față de fenomenul literar, pe care și-ar dori-o și ea. O cred, chiar dacă dai de ea prin toate ungherele împărăției lui Țukărberg acela, amintindu-mi de un celebru banc de pe vremea lui Ceașcă. Acesta: „Am dat drumul la radio, vorbea Ceauşescu. Am dat drumul la televizor, vorbea Ceauşescu. Am deschis ziarul: un discurs al lui Ceauşescu. Am deschis revista: alt discurs al lui Ceauşescu. Am vrut să deschid frigiderul, dar mi-a fost frică.” Exagerez, firește. Și glumesc, totodată. Lumea cu preocupări mai

Categorie: Călător
Taguri: ,
Comentarii: 0

Mănânc și plâng

Unul din laptopurile pe care îmi scriu, când și când, productele literare s-a beteșugit. Astfel că-l pun frumușel în gentuța lui neagră ca pana corbului și-l duc la singurul doctor de profil care se trezește înainte de ora unșpe (pentru că nu merge la mitinguri) și care se și ține de cuvânt. Habar n-am cum de l-au primit în branșă. Sau o fi și el ca italianul ăla care punea silicoane pe te miri unde, te miri cui, pe banii știu eu cui. Ai amanților. Auzind că ajung prin zona în care-și face veacul unul din Mc Donalds-urile Piteștiului (că are și d-astea, nu numai pesediști și mitilic), o colegă (pe care n-o știam pasionată de chimie) mă roagă să-i cumpăr un meniu cu pui grill văzut de ea într-o ofertă. Mă așez la una din cozi (e zece și trei minute și cred că oamenii sunt în sevraj), unde mi s-a părut că e lume mai puțină, dacă ar fi fost să mă iau după numărul de picioare, și nu după cel de kilograme. Adică patru picioare, respectiv două doamne, respectiv două chintale și ceva. Afacerea mă costă peste 60 de lei (luat de val am cumpărat

Categorie: Politice
Taguri: ,
Comentarii: 0

Cu toate că pentru unii (destui) Dimitrie Bolintineanu e doar un nume de stradă, s-or mai găsi niscaiva anacronici care să știe că omul a fost, între altele (diplomat, politician – știu, și Gigi Becali a fost politician), și un versificator (talentat pentru timpul acela) cu fasoane de provideț. Netalentat, atâta vreme cât a avut tupeul să prorocească viitor de aur ăstei nații pestrițe, născută din seminții dubioase, aflate mai mereu în fuga calului (altfel am fi fost văduviți de UDMR), căutând împerecheri furate cu muiereturile locului. Iar titlul textului de față parafrazează spusele Bolintineanului iubitor de Byron, luând act de situațiunea existentă, în care, fără putere de tăgadă, orice om cu scaun la cap constată că individul s-a înșelat.

De parcă oracolele contemporane promițătoare de măriri și preamăriri (cărora pentru că trebuiau să poarte un nume, vorba Sorescului, li s-a zis sondaje), n-au dat-o de gard de atâtea ori. Și abia plecă bursucul, ce mai freamăt, ce mai zbucium… (Ca s-o dăm iar înspre poezie, că tot fu de curând ziua ei). Dan Bursuc, se înțelege. Că de la tapajul creat de Gala Premiilor Gopo a plecat totul, taman la timp după stingerea rățoielilor docte, de tămăduitoare de Zăbrăuți, ale

Categorie: Prieteni
Comentarii: 1



Un june, ucenic în ale mânuirii plaivazului, îmi spunea deunăzi că s-a mutat în București (într-o chițimie în care dacă ai ține un câine te-ar încătușa mintenaș ăia de la protecția animalelor, dar cu o chirie demnă de Londra ori de buricul Genevei) pentru a fi, vezi Doamne, în vâltoarea întâmplărilor culturale, în fundul de țară de unde se trăgea nebăgându-i nimeni în seamă talentul copleșitor, lăudat aici de niște domni anume, locatari cvasi stabili, alături de cohorte de muște nărăvite la literatură, ai unor bodegi cu nume răsunătoare și cu chelneri burtoși, uitați acolo de pe vremea tinereții cizmarului plumbuit, scuipat acum cu sârg cei ce înainte îi închinaseră duium de ditirambi înălțători în așteptarea unei ciozvârte gata molfăite.

Alții, niște insulari insensibili la mirajul ridicatului în slăvi, de unde pământul se zărește cât o un bob de neghină, au făcut altcumva. Șerban Codrin este, geograficește, la marginea lumii, vămuind lacom hotarul Bărăganului, nelăsând, de atâta amar de ani, vreun vis nezăbălit, aidoma lotrilor de cai ce stăpâneau acest ținut botezat de seminții năvălitoare (unii pun asta în cârca turcilor, alții în cea a pecenegilor sau cumanilor), pentru a-l împărăți de unul singur, ca pe-un caravanserai în afara căruia

Categorie: Politice
Taguri: , ,
Comentarii: 0

Șoareci și șoareci
Romanul lui Steinbeck se numeşte „Oameni şi şoareci”, însă în povestea mea, deloc imaginară, au rămas doar micile rozătoare care, în goana lor nebună după ronţăială s-au dat, cu balele şiroindu-le, până şi la cărţile de istorie, în speranţa că vor rămâne acolo. Striviţi între coperte trântite de vreun vânt iscat din senin, sau altcumva. Într-o ţară în care doar prea puţine dintre lucrurile lui Klaus sunt bine făcute, nici frumoasa butaforie numită Casa Regală nu putea fi mai brează, astfel că scoaterea în şuturi din lăuntrul ei încăpător a unicului prinţ legitim, junele Nicolae, pe motive de şpriţuială, borfeturi şi necunoaşterea limbii române intră în această logică originală, bătrânul rege păstrându-şi-l pe lângă el pe ginerică Duda, iar asta e o victorie a lui Iliescu şi a Securităţii. Cei ce au citit mai multe, înţeleg bine cum devine cestiunea. Celălalt rege, tot neamţ după sânge (cu toate că nu puţini sunt cei ce sunt de părere că-i cam lipseşte lichidul amintit), trăieşte în turnul său de fildeş dimpreună cu Regina Carmen şi supuşii lor sepepişti, de unde pământul se vede mai mic, tot mai mic. Dar fildeşul turnului său pare a fi mai degrabă un amărât os

Categorie: Prieteni
Taguri: ,
Comentarii: 3

Cei ce lucrează cu cărțile sunt copii toată viața, astfel că poveștile reprezintă pentru ei realitatea, pe care și-o redesenează ori de câte ori ochii lor par a-și pierde din strălucirea celor ai pruncilor, închipuind cu ușurință lumea potrivită, de fiecare dată tot mai frumoasă și mai firoscoasă, un soi de paradis pe pământ (că nu degeaba Borges zicea că Raiul i se înfățișează sub forma unei biblioteci), de nevisat pentru muritorii ceilalți, aflați în prizonieratul crunt al concretului mustind de întinăciune. O editură ambulantă n-am auzit să mai fi existat pe undeva, nicidecum una care să fie întruchipată într-un om ca toți oamenii, cu loden, cu pălărie, cu dureri de șale, cu ochelari de vedere.   Și cu toate astea chiar am dat peste așa ceva și pot spune și că am băut niscai cafele ori limonade, pe la diverse locante de toată mâna, cu editura cu pricina.

Pe scurt, numele ei e Nicu Roșu, sau Nea Nicu, sau Dom Nicu, cum îi spun unii și alții, amici sau cunoscuți, doar pe copertele cărților nenumărate pe care le scoate ca pe niște iepuri un iluzionist din joben, zicându-și altfel : Editura Betta. Entuziasmul copilăresc al lui Nicu Roșu îl face să

Categorie: Politice
Comentarii: 0

Revolta limbricilor
Starleta ultimei săptămâni a cabaretului politic românesc este o curviștină cu aere de doamnă din high life, neobrăzată și sulemenită ca dracu, născută din părinți depravați, dedați turnătoriei, furtișagului și trândăvelii-n huzur pe teșchereaua fraierilor, gata de-a se crăci în amantlâcuri cu oricine-i dă mai mult, și căreia, pentru că, vorba poetului, trebuia să poarte un nume, i s-a zis ALDE. La origini ștoarfa a fost umanistă (sic !), apoi pecistă, avându-l ca pește pe unul, Felix, care-a scos-o la produs primul, devenind, după haimanalâcul cu niște iude ce-și vânduseră pe-un pumn de arginți tovarășii, aldistă.

Și deoarece era ca un biciclu din acela cu doi nătărăi care dau din pedale fiecare după cum îl ține splina, numită tandem, cum era și bicicleta galbenă a lui Vasile și a Alinuței (mai avea și marin Moraru o bicicletă galbenă în Operațiunea Monstrul, dar e ca și cum ai compara sula cu prefectura), intrată-n șanț într-o nefericită zi de iarnă, i-a sărit lanțul până la urmă, iar unul dintre mamelucii din șa, nemulțumit de mai puriul său partener care-o ia numai pe unde vrea mușchiul lui scofâlcit (și Călin Popescu Scofâlceanu sună cumva, nu numai Motocicleanu cum îi zicea, miștocar, Viorel), vrându-l

Categorie: Politice
Comentarii: 0

Baciul ungurean cu cel pesedean și cu cel aldean și cu cel dornean
Mitul Mioriței, al trădării fundamentale (un soi de curvăsărie becaliană, carevasăzică), imaginea unui caracter pervertit al unei națiuni ce și-a luat de la semințiile bântuitoare  de-a lungul mileniilor pe aici doar relele, pare o emblemă de care nu putem scăpa, că am ajuns până la urmă să ne mândrim cu asta, orice loază de elev luându-și de acolo coordonatele călăuzitoare, după ce va fi citit balada cu pricina sau Baltagul Sadoveanului proslăvitor al noii orânduiri de după 47. Struțo-cămila udemeristă (de ce n-ar participa la alegeri și Asociația pentru protecția fluturilor fără altimetru, de pildă  ?) n-a fost lăsată pradă lupilor, cum se întâmplă îndeobște cu creaturile stranii, cum sunt mieii cu cinci picioare sau caprele cu trei coarne, fătate la zile mari, găsindu-și loc în căruțele cu paiațe ale circului politicii, reușind să se lipească de fiecare gașcă de trupeți ajunși, cum-necum, la putere, făcând zâmbre tuturor, asemenea centuristelor venerabile, gata de schimbarea macazului deîndată ce alții vor fi păstorii turmei iubitoare de abisuri.

La daravera cu bezmeticul Iordăchel (nerozelul a fost primul care a votat în contra propriei trăsnăi), care-a scos norodul în stradă cum nu reușise

Categorie: Călător
Comentarii: 1

Tăt normal
(avancronica unei cărți demult promise)

Chişinăul era de ceva vreme pentru mine doar locul de unde vine (sau vini, mai degrabă, ca să intru-n atmosferă) Pavel Stratan, cel născut taman de ziua lui, iar versurile muzicii sale mă informau îndeajuns despre preocupările moldovanilor (chiar că sună mișto), băutul (beu, beu, puţân câte puţân) şi fumatul (ai noştri mai mult cu fumăritul) fiind, se înţelege, la loc de cinste.  Era un sfârşit de mai în care ploua ca la Londra (ăsta e un clişeu, că eu n-am mai călcat-o de pe vremea lui Shakespeare), mult mai potrivit altor trebi decât unei deplasări cu maşina (altuia) înspre un tărâm necunoscut. Numai că trebuia musai să merg acolo la un eveniment legat de lansarea unei cărţi. Iar asta mai mult ca să le dau peste nas amicilor mei, care n-ar fi crezut că voi fi prezent. Cartea fiind a mea. Ţinând cont de faptul că primii 2,3 kilometri din Bucureşti i-am parcurs în trei sferturi de oră, folosind-mă cinic de regula de trei simplă (unul din puţinele lucruri pentru care a meritat să mai trec pe la şcoală), am calculat că puteam ajunge la destinaţie la vreo şase zile după ţinerea evenimentului.

Pagina 1 din 3 123