Blog

Categorie: Politice
Comentarii: 0

Paranghelie cu slugi
(Piesă în mai multe acte, cu decoruri reale)

Dintotdeauna, comuniștii și mutanții lor, oricum s-ar fi numit de-a lungul vremii, s-au bazat pe moluște, astfel de slugoi, niște contururi goale, neînstare decât de pupat pantoful stăpânului, mulțumite cu firimituri mucegăite căzute pe sub masă, fiind taman ce le trebuie amețiților de parvenitism pentru a-și îndeplini planurile mișelești de tâlhari de codru. Os din os de milițian, Dragnea nu putea fi altceva decât șulfă, și după ce i-a dat brânci zgâmboiului Viorel, păcăliciul neamului, s-a cățărat pe capra partidului (termenul e discutabil, unii fiind gata să jure că e grup infracțional al dracului de organizat) ținând strâns frâiele și reușind, mulțumită mai cu seamă personajelor de desene animate din fruntea așa zisului liberalism mioritic și a votangiilor mituiți cu „socealele care e date de dom primar de la pesedeu”, să calce pe grumaz o țară cu o memorie mai scurtă decât a boarfelor de pe centură, făcând și dregând în folosul său și găștii sale de găinari cu fasoane de Al Capone.

Avea nevoie de un guvern (că, deh, câștigaseră „alegerili” fluierând), iar grămada de moluște era atât de mare, încât selecția lor spre înnobilare a fost floare la ureche,

Categorie: Politice
Comentarii: 0

Comuiștii

(alor lor)



Iar vă pișați pe noi, gloabe oloage
IQ-uri cât furnic-abia născută
Ne-acoperiți cu zeamă de cucută
Dar nu puteți, vă facem sarcofage

Din scârnă, vă-ndesăm cu multă silă
În ele, să vă uite omenirea
Opre și dragne, iliești, tu,Firea,
Și-alții ca voi, să faceți cât Berilă

Pedepse ca Terente, pulărăul
Bandit ca voi, violator în noapte
Tovarăși de neîntrecute fapte
Care înseamnă pentru noi doar răul

Asta vreți voi, v-ar pizmui naziștii
De v-ar vedea, ei sunt eroii voștri
Ieșim în stradă, noi cu toți ai noștri
Să vă strigăm pe nume : comuiștii.

Categorie: Prieteni
Comentarii: 0

În așteptarea uitării de sine

Prietenului Răzvan Nicula

„Unii (niște ignoranți neînstare) vor crede, auzind că Răzvan Nicula a publicat un volum de versuri, că avem de-a face cu un prozator rătăcit printre poeți. Făcând asta, probabil că nu l-au citit pe Saramago, marele condeier lusitan, cel care spunea că pentru a scrie un roman ai nevoie, printre altele, și de poezie. În vremurile acestor zile stranii, în care versurile (de-a dreptul „albe”) sunt înșiruiri de cuvinte, de cele mai multe ori goale, Răzvan Nicula se întoarce (și ne întoarce) într-un alt ev al poeziei, unde prozodia e atotstăpânitoare, nefăcând compromisuri cu absența eufoniei, esențială pentru el, și nesacrificând, în vreun fel, sentimentul, mesajul, trăirea. Demersul lui versificator se înfruptă din simțirile recrudescente ale sufletului de poet, iubirea, cu aura ei tristanescă de melancolie, căderea, cu simbolistica aferentă, încărcată de sensuri, minciuna, absența, regretul mărturisit doar dindărătul colii de hârtie, fiind elementele marcante ale volumului, tematica și atmosfera trimițând cititorul într-un ținut aparent minulescian, prin care va fi călcat mai demult, însuși mare Poe. „Uitarea de mine” este cartea unui poet deghizat până acum în prozator, venită ca o obligatorie întregire a unui destin literar, pe care-l prorocesc, deloc subiectiv, ca aflându-se

Categorie: Prieteni
Taguri: ,
Comentarii: 0

„De când îl știu nu face altceva decât să stea ridicat pe vârfuri pentru a i se putea prinde de pieptul sacoului său fistichiu cocarda pe care scrie, cu litere de-o șchioapă, „poet”. Și e îndreptățit să facă asta, Robi respirând asemenea brotăceilor cei mai simpatici, aceia verzuliu-transparent îndrăgostiți pe vecie de câte-o frunză de papură, prin toți porii, doar poezie. Pentru că el presimte porțile acestui rai, înțelegând că n-are încotro, atâta timp cât iubita nu are nici o treabă cu umanul, fiind vers, așa cum e și aleea pe care calcă, și tramvaiul în care se urcă, și copacii din fața ferestrei sale, și cerul înspre care privește pieziș. La el oamenii există doar pentru a deveni, mai devreme sau mai târziu neoameni, adică tot poezie până la urmă, așa cum le stă cel mai bine, împodobiți de sentimente, mai frumoși decât îngerii cei mai îngeri, rotitori ca niște hulubi năstrușnici doar pe deasupra celor care au ochi să-i vadă. Robi scrie pentru că e incapabil să priceapă că mai sunt și alte lucruri pe lume, iar asta îi dă aerul unui menestrel medieval, colindător prin cetățile prost păzite ale sufletelor aleșilor, primind să fie plătit în schimbul

Categorie: Politice
Taguri: , ,
Comentarii: 0

Ți-aș zice bou…
Unui (vice)preș de partid cu nume predestinat,
pentru care manifestanții sunt „animale” și „cretini”

Ți-aș zice bou, dar boii cei mai boi
S-ar supăra pe mine și mi-ar fi
Al naibii de rușine, ești un zoi
(E de la zoaie, poate că nu știi)

Un exemplar cum nu s-a mai văzut
O biată ață fără ombilic
O euglenă, nici măcar atât
Ești un gunoi, un gnom, un ghibirdic

Slugoiul bolșevicilor, jignești
Atâtea conștiințe c-au ieșit
În stradă,-n Iași, în Cluj, în București
Să-și strige indignarea, s-a găsit

Unul ca tine, un nevertebrat
Să-i apere pe marțafoii roși
Croiți să fure tot ce mișcă-n stat,
Că-i statul lor „primit” de la strămoși

Îi faci cretini pe cei ce nu vă vor
Voi sunteți astfel, Beciule, s-o știi
Și vă urăm, „cretinii” ăștia-n cor :
„S-ajungeți păpușele-n pușcării !”

ianuarie 2017

Categorie: Politice
Taguri: , ,
Comentarii: 0

Votezu’ Domnului sau epopeea alegerilor din decembre

„Bine că trecură și alegerile ăștia și căștigară pesedeu”, acesta e refrenul auzit de pe unșpe decembre-ncoace prin orice „privatizare” unde se vinde pe caiet, din eterna și fascinanta Oltenie, de la un colț la altul al ei (musai ca bucata asta de geografie să aibă colțuri), prin ambetatul Vaslui, acolo unde pruncilor li se înmoaie suzetele în basamac, prin Galațiul plăticilor vorbitoare, prin Teleormanul foamei cu gâtul rupt, dar și prin alte locuri pe unde, la împărțeala dintâi a neuronilor Dumnezeu fusese mai darnic. Ardelenii, ca ardelenii, au avut pornirea greoaie, precum în bancurile-n care până și melcii sunt mai iuți decât ei, și au stat acasă, lăsând la mâna celor cu „socealu’” daravera băgării în urne a hârtiuțelor buclucașe schimbătoare de destine de râme și râmători.

Casa poporului ceaușist e gata să primească în fotoliile ei soporifice hoiturile supraponderale ale celor ce dormitează de multe mandate pe acolo, dar și trupușoarele nevinovate ale unor clotilde sau clotilzi veniți cu pluta, luându-și cu toții tainul baban, gata să uite că doar prostia unui norod nerod incapabil să dea o clasă politică mai de doftă i-a făcut parlamentari. Că o treime din ei au

Categorie: Prieteni
Taguri: , ,
Comentarii: 0

„Oficial, sclavia a fost abolită de multicel, la englezii lui Dickens pe la 1772 de către Lord Mansfield, o lege apărând ceva mai târziu, pe la 1833, dincolo de Ocean la 1862, înainte ca nemţilor să li se fi trezit pornirile expansioniste, în timp ce în Africa cea dătătore de sclavi Etiopia a renunţat la ea abia în 1932. La noi s-a numit altcumva, robie sau şerbie sau iobăgie şi chiar dacă noţiunile sunt cântărite diferit de către istorici, înseamnă, în mare, acelaşi lucru. Poate părea un subiect nepotrivit într-un loc unde se vorbeşte despre cărţi şi cei ce le scriu, despre frumosul cel mai frumos adică, putându-se lua, eventual, în calcul doar aventura junelui vagabond Rimbaud care în afara negustoriei cu cafea şi piei de animale, a încercat-o şi pe cea cu sclavi aduşi pe corăbii mucede şi hârbuite de prin cornul Africii. Dar dacă avem în vedere posesivitatea tiranică a scrisului asupra unor semeni, aparent aidoma celorlalţi pământeni, cu mâni (ca nişte prelungiri ale dumnezeirii) şi cu picioare şi ei, cu ochi (dar strălucind altfel) şi cu urechi (receptând cu totul alte sunete, neaccesibile oricui), purtând haine şi pantofi, mai mereu dintre cei mai ieftini, ei, bine, atunci

Categorie: Prieteni
Comentarii: 0

Emil Lungeanu există. Ca orice imperiu, este cuceritor, întinzându-și necontenit granițele (dar într-un fel delicat, feciorelnic) cu firescul cu care Al Pacino este mereu altcineva, înspre o nemurire necăutată, aromitoare ca o vie domnească binecuvântată de însuși Dumnezeu, gelos pe vreun sfânt anume însărcinat, de obicei, cu asta. Încercarea de a-l categorisi în vreun fel, fixându-l ca pe un cărăbuș într-o cutie din placaj, este o întreprindere nu temerară, ci prostească, Emil Lungeanu fiind și scribul egiptean, și dubsar-ul mesopotamian, și icioglanul copist de la Înalta Poartă strecurând străfulgerările sale printre rândurile de preamărire ale pașei de nu știu ce provincie, și desăvârșitul cărturar umanist, și modernistul aparent excentric, dar și postmodernistul rafinat, simțindu-se acasă oriunde se scrie, îndrăgind cu patimă de posedat această nebunie specială despre care Lobo Antunes (alt lusitan genialoid) spunea că este, dintotdeauna, „structurarea unui delir”.
Nu-și urcă pahidermul pe pian sau motanul vopsit în roșu pe clădirea Teatrului Național și nici nu fumează havane ca să fie original, ieșindu-i chestia asta fără s-o caute, derivând natural din ceea ce, îndeobște și comod, numim valoare, dacă nu cumva e mult mai mult decât atât, într-o epocă în care un hamburger sau o pereche de șlapi chinezești pot

Categorie: Prieteni
Comentarii: 0

Mărgineanu

Orice demers biografic începe, de regulă, cu „s-a născut…”, trecând apoi prin toate fazele, reale sau doar închipuite, ale vieții respectivului subiect. Dar asta nu e o astfel de întreprindere, din două motive:

1. Le-ar știrbi din strălucire abia lansatelor memorii ale lui Ion Iliescu (despre Coana Leana am înţeles că a scris în cărţoiul său cât o cărămidă țigănească făcută din chirpici, sunt sigur că şi despre mineri, dar pesemne că într-o tentă ficţională, marqueziană, dintr-un film văzut doar de el, noi, toți ceilalți, uitându-ne, ca fraierii, la un altul) și ne-ar înfiera cu mânie proletară

2. Mărgineanu n-are nevoie de așa ceva, neinteresând pe nimeni cv-ul său, lumea luându-l aşa cum este – tulburător de normal (cu toate că a vorbi de normalitate în preajma lui pare ușor deplasat) şi dând pe dinafară de atâta prietenie, a cărei vocaţie îi supune ingenuitatea de copil uitat prin cotloanele unei contemporaneități din cale-afară de îmbătrânite.

S-a născut de ziua lui, ca şi Pavel Stratan, de unde se vede că asta e o trăsătură caracteristică celor din branşa lor, iar de atunci trăieşte-ntruna, îndeletnicire care-i place la nebunie şi pe care o confundă cu cântecul. Îi vine minunat haina firescului (uitați-vă bine la serialul

Pagina 3 din 3 123