Cruciada copiilor și cruciada copoilor

Cruciada copiilor și cruciada copoilor

Oștii roșii de ghiotură a lui boier Dragne ot Lixăndria (de fapt Gratia, a dracului potriveală), peticită cu lefegiii tăriceni și chițoi, cei cu bucile-n toate luntrile ce merg către dregătorii înalte, vecine cu visteria, niște inocenți (alții decât cei de-acum multe secole, propovăduitori ai credinței că puritatea celor mici poate răscumpăra păcatele celor mari) le-au pus în vrăjmășie bieți pruncușori în landouri sau abia mergând, unii o țâră mai mărișori, coconi, aduși de părinții lor nemernici, dați în vileag agiei de către o zuză degrabă fătătoare, mai ceva ca o matcă de prisacă, ajunsă isprăvniceasă dintr-o cumplită batjocură a sorții, peste cetatea de scaun a Bucureștilor.

Era ca un soi de cruciadă a copiilor folosiți ca unelte viclene de către porțile străine dimpreună cu iscoadele lor care scoseseră-n piețe și pe ulițe lumea la zaveră împotriva domniei celei înțelepte a caftanelor stacojii. Și cum în tradiția cârmuitorilor amintiți, ponegriți pe nedrept în ceasloavele și răbojurile celor cu judecata strâmbă, mai mereu sculele ce făceau din legi fărădelegi erau unii lipsiți de prea multă glagorie, cărora poporul le zicea, încă de pe vremea balaoacheșului boier de Tărtășești, grăjdani, așa a fost tărășenia și cu logofătul Iordăchel, un rândș limbut și prostovan, căruia-i puneau copiii coarne când era mic și-i prindeau tinichele de poalele anteriului, taman bun de băgat în jăratecul încins să scoată de acolo, cu mâinile lui tăbăcite, de plugar crescut pe meleagurile pline de hârtoape ale Caracalului, unde se răsturnaseră carele cu ploști, piroști și proști, castanele încinse aruncate de Dragne și șleahta sa batjocoritoare de copoi. Iar lui Iordăchel, care fusese ridicat în rang peste rând, i s-a pus pielea-n băț mai apoi, după ce, prinși cu fofârlica, copoii au dat îndărăt, făcându-se a nu-l cunoaște pe nerod, de teama gurii lumii adunate-n piețe, însă jurându-și în bărbi s-o scoată altcumva la capăt, potrivit voinței lor, deîndată ce veghea gloatei se va sfârși.

Auzind boier Dragne că la zaveră și-ar fi trimis robii și jupânii de prin cele străinătățuri mutați aici de la Țara Leșească, și de la Țarigrad, și de la Stanbul, și de la Englitera, ba chiar din Francia (peste ani ăstora li se va fi zis multinaționale), făcându-și moșii înfloritoare (dar pentru care plăteau biruri, numai bune de dosit de către caftanele stacojii, potrivit boiului lor), tare s-a mâniat și-a făgăduit că va porunci celor ce au ca trebi ordinea-n țară, poteri nenumărate, să scormonească adevărul acestor zvonuri și să-i popească așa cum se cuvine. Iară caftanele astea de care vă vorovii mai nainte, iubitoare cum nu s-a mai văzut de rușfeturi și pungășii, mare teamă aveau de giudețele scârbavnice, bune doar pentru sărăntoci găinari, și pentru asta l-au pus pe Iordăchel de cea cruciadă, a copoilor cu nările adulmecând leșuri (până și pe mai marele oștirii lor Îl chema, drăcia dracului, Leș) și pentru asta au adunat în sfatul cel mare tot felul de alți iordăchei gonaci, și iordăchele pupătoare de botfori și alte cele, și de alte odobele.

Năravul din fire n-are lecuire, așa zic hrisoavele de când s-a născocit slova, și asta se petrece mai ales cu cei fătați pe furiș, nelepădați la vreme și alăptați la țâțe sterpe, iar ăștia uită dintâi ce lapte amărât au supt și deîndată ce unul ca ei ajunge domn, pe mă-sa, și pe tătâne-su, și pe frații lui îi curmă de la bucate, iar copoii cei roșii ajunși în fruntea haitei mor jugăniți de cei ce le pizmuiesc locul. Și nici Dragne ot Lixăndria nu va sfârși altfel, ci cum au pățit-o și purtătorii ăilalți ai lor de cruci strâmbe, boiernași pârâți, care-au ocârmuit înaintea lui clica. Dar astea sunt socotelile lor și mare pagubă-n ciuperci nu e de nici unul din ei, ducă-se pe pustii, însă după ce cruciada copiilor se va domoli și părinții acestora își vor fi încetat privigheala, doborâți de ale lor, alți iordăchei vor meșteri noaptea, pe fulgerătură, la alte legiuri nelegiuite făcute în folosul lor și tare mi-aș dori să nu se împlinească prorocirea asta bezmetică. Numai că n-are cine-mi da chezășie nici cât negru sub unghie. Slugoii grindeni, cu fețele lor de circari puși pe scălâmbăială, rovanele, joianele, anele, șerbănelul fonfăit cu mutra lui de bou al bălții, vizitiu al ocnașului Voicu, cerșetorii lor de prin mahalale, cine ?

 

Mihail Soare, 25 februarie 2017

articol publicat și pe www.agero-stuttgart.de

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *