Eliza Roha – Eseu despre neabolirea sclaviei

Oficial, sclavia a fost abolită de multicel, la englezii lui Dickens pe la 1772 de către Lord Mansfield, o lege apărând ceva mai târziu, pe la 1833, dincolo de Ocean la 1862, înainte ca nemţilor să li se fi trezit pornirile expansioniste, în timp ce în Africa cea dătătore de sclavi Etiopia a renunţat la ea abia în 1932. La noi s-a numit altcumva, robie sau şerbie sau iobăgie şi chiar dacă noţiunile sunt cântărite diferit de către istorici, înseamnă, în mare, acelaşi lucru. Poate părea un subiect nepotrivit într-un loc unde se vorbeşte despre cărţi şi cei ce le scriu, despre frumosul cel mai frumos adică, putându-se lua, eventual, în calcul doar aventura junelui vagabond Rimbaud care în afara negustoriei cu cafea şi piei de animale, a încercat-o şi pe cea cu sclavi aduşi pe corăbii mucede şi hârbuite de prin cornul Africii. Dar dacă avem în vedere posesivitatea tiranică a scrisului asupra unor semeni, aparent aidoma celorlalţi pământeni, cu mâni (ca nişte prelungiri ale dumnezeirii) şi cu picioare şi ei, cu ochi (dar strălucind altfel) şi cu urechi (receptând cu totul alte sunete, neaccesibile oricui), purtând haine şi pantofi, mai mereu dintre cei mai ieftini, ei, bine, atunci sclavia asta dulce există. Doamna Eliza (nici nu mai importă numele de mireancă al domniei sale) este unul din cazurile reprezentative ale morbului asupritor ca un colonist proprietar de plantaţii, resemnându-se aidoma unei muceniţe cu fermecătoarea povară, căreia i s-a dedicat cu voluptate, înţelegându-şi rostul, apariţia unui potop de cărţi cărora e pe cale să le piardă numărul, fiind o urmare firească. Scrie în romane despre viaţa din vieţile sale, reale sau năzărite, scrie despre cărţile breslaşilor apropiaţi cu dăruirea celui care a născocit prietenia, scrie de toate, cu iuţeala cu care alţii abia citesc şi nu are nici un gând să se elibereze, socotindu-se o sclavă cum nu se poate mai fericită. Ca orice cărturar de soi, nu are biografie, acesteia luându-i locul, asemenea unui puşti obraznic ce se aşează în tramvai pe scaunul bunicului, opera.”

25 noiembrie 2015

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *