Dragostea

Dragostea

Celui lipsit multă vreme de iubire (dac-o fi tot aia cu dragostea, încă nu mi-am răspuns), dă-i-o cu încetul, îmbucătură cu îmbucătură, și nu toată odată, pentru că așa cum poți ucide un sărman care a flămânzit îndelung lăsându-l să înfulece pe nemestecate tot ce găsește în bucătăria unei ospătării măricele, tot așa îl poți omorî și pe el, abandonându-l fără apărare în calea unei trăiri mistuitoare, cu nimic mai blândă decât para focului adus de vânt dinspre miriștile abia secerate către casele din marginea satului. Am văzut mulți oameni după un astfel de pârjol, goliți de lăuntrul lor cel mai prețios și pur, deveniți niște bieți infirmi incapabili de dragoste, dar o infirmitate de altă natură decât lipsa unei mâini, a unui ochi ori scurtimea unui picior, însă o infirmitate mai fericită, în pofida a ceea ce cred alții, deoarece existența ei te scutește de grozăvia suferințelor pe care numai iubirea, în cruzimea ei travestită, ți le poate da.”

Te pot iubi la fel de bine şi din mijlocul singurătăţii mele amare ca fierea nu doar strivindu-ţi carnea cu propria-mi carne ori mângâindu-ţi pielea catifelată ca petalele florilor de trandafir. Oricum, o iubire neîmplinită, în înţelesul dat de oameni împlinirii, este infinit mai bogată, şi dacă te uiţi în literatură, o să vezi că poeţii şi prozatorii spun acelaşi lucru. Chiar până şi prefăcuții de filozofi, dar de pe aşezământul unora care, chipurile, n-au avut nici o treabă cu viaţa. Sufletul feminin e greu de pătruns, altfel aş fi înţeles de ce-ţi doreşti cu aşa ardoare apropierea unuia ca mine, mai mult neom decât om, prizonier al năzăririlor care-l stăpânesc, incapabil de fapte eroice, neîmplinit într-o carieră unde abia moartea e izbânda, cântărind în talerul nevăzut al rostului de zece ori mai mult decât o amărâtă de supravieţuire de şobolan scăpat de prăbuşirea vreunui zid, căutând cu lumânarea iubirea, un fel de șarlatanie colorată frumos pusă pe-un raft oarecare deasupra planoarelor, care pentru mine înseamnă femeia, doar atât, fugind de ridicol ca dracul de tămâie, dar întâlnindu-l la orice colţ, un ratat notoriu, cu alte cuvinte, desăvârşit în nereuşitele lui impunătoare ca nişte naufragii de transatlantice. Sunt plin de îndoieli, precum duzii neputincioși de omizi în verile călduroase, iar îndoielile astea, cele mai sigure lucruri ce-mi populează fiinţa, nu sunt nicidecum nişte galoane, de ce m-ai vedea altfel ? Mi-e teamă că iubirea noastră – îi zic aşa, ca unui lucru comun al amândurora, cum e, bunăoară, un automobil sau un pat -, să nu devină, dacă nu cumva a şi devenit, un viciu, ca băutul vinului în neștire sau ca tutunul, şi în virtutea acestei obişnuinţe păguboase noi să continuăm să ne vedem, dezgoliţi de simţăminte, minţiţi de atingeri, penibili până la clovnerie.”

Pagina: 1234, 5, 678, 9, 10, 11