Filozofia

Filozofia

„Lucru mai fără de folos ca filozofia mai rar”, îl ironiza unul din prietenii săi de pahar din perioada şederii la Brăila, „ai auzit dumneata, până la urmă, de vreun filozof care să fi împiedicat pe cineva să dea ortul popii ? Dacă da, să mi-l recomanzi şi mie.” „La vremea aceea”, avea să se destăinuiască peste ani pictorului, „citeam filozofie, aşa cum citesc, înnebunite, cu mințile duse, demoazelele romanţuri siropoase ori versuri de dragoste”.

        „Mă aruncasem în păienjenişul, deseori abstract, al unor paradoxuri construite frumos, însă frumusețea lor, aceea a unor castele din cărți de joc, gata să se prăbușească la cea mai mică mișcare, te-ar fi putut face le să lei cu uşurinţă drept aiureli. Aceste cărți sunt scrise de niște cârcotași care nu vor cu niciun chip să ia lumea așa cum e ea – însă nici eu nu sunt cu nimic mai breaz -, și caută cu lumânarea înțelesuri, cărora le zic adevăruri, departe de firea lucrurilor. Despre adevăruri ți-aș putea vorbi zile întregi fără contenire, dar și fără cine știe ce rezultat, deoarece fiecare le cam are pe ale lui, socotindu-le niște bunuri oarecare, cum sunt șosetele, tabacherele, armele din panoplii, uneltele de grădinărit, umbrelele și bastoanele, cizmele, ochelarii. Lumea trebuie să fi trăit tare bine și cu adevărurile dinaintea înlocuirii lor cu altele, cum presupun că s-a întâmplat, de pildă, până la Aristarch sau leahul de Copernic pentru care pământul era altfel și altundeva și se învârtea ca un titirez. Cu toate astea, n-a căzut nimeni de pe el. Înţelept, prietene, nu cred că am fost vreodată, poate dimpotrivă, dar am tânjit să ajung.”

„Lăsăm în urmă haznale pline – întreabă un gunoier ce părere are despre omenire şi-ai să pricepi mai multe decât de la orice filozof cu fasoane -, ne mândrim prosteşte cu plozii zămisliţi la beţie, până şi cu cei pe ai căror taţi îi ştiu, dacă-i ştiu, doar mamele lor, ori cu bordeiele şi casele ridicate într-o amărâtă de viaţă, dar vulpea nu se împăunează nicidecum cu vizuina sau puii ei roşcovani năpădiţi de purici, ne războim setoşi de sânge pe câmpuri unde deunăzi cultivam grâne şi asta doar pentru a le da o pâine de mâncat istoricilor, nişte scriitori rataţi, până la urmă. Câţi ani mai ai de trăit, nu câţi ai trăit, aceasta e vârsta exactă a unui individ şi în afară de mine şi de câte-un sinucigaş mai meticulos decât restul, nu prea şi-o ştie nimeni.”

Pagina: 1234, 5, 678, 9, 10, 11