Viața

Viața

„Habar n-am de ce, dar am impresia că întruchipezi mai mulţi oameni, eşti, fir-aş al naibii, ca o piesă de teatru cu toate personajele aliniate la marginea scenei arătându-se la final publicului, astfel încât misiunea mea îmi pare cu atât mai greu de îndeplinit. Atâtea vieți într-un spațiu atât de mic !… Dar poate că mi-o ieşi, şi-atunci să vezi tablou !  Vezi dumneata, cu femeile e mult mai simplu : le dezbraci, le aşezi pe vreun pled colorat cu păsărica-n sus şi gata tabloul. M-ar ajuta să aflu mai multe despre domnia ta, bunăoară de ce te-ai făcut militar şi nu judecător, doctor, patron de fabrică de haine (că acolo ar fi fost, lăsând la o parte paznicii, numai femei) sau gazetar, să zicem, cum de-ai ajuns tocmai la Brăila, cât ai stat acolo, cum a fost. Socot că noi, oamenii, suntem suma a ceea ce am trăit.”

„Ori poate restul a ceea ce n-am murit, pictore. Ce să-ţi spun, m-am întrebat şi eu de ce-am făcut şcoala militară, dar numai după ce devenisem ofiţer şi era, cum se spune, prea târziu. Deşi eu cred, dar asta e o altă poveste, că prea târziul nu e unul şi acelaşi pentru toţi. Poate, sau mai ales, am luat drumul ăsta din cauza faptului că toţi bărbaţii neamului meu nu găsiseră altceva mai bun de făcut, și uite-așa, aproape fără să mă gândesc dacă mi se potrivește sau ba, am îmbrăţişat și eu meseria armelor. Şi tot ca ei, m-am însurat de foarte tânăr, numai că ei or fi știut ce fac. La Brăila am ajuns dintr-o bravadă copilărească în locul unui coleg, cu un tren militar după o noapte întreagă de mers hurducăit, cu bagaje puţine îngrămădite în trei cufere, restul lucrurilor urmând să vină cu un alt tren peste două zile. ”

„N-aş putea spune că mi-am irosit viaţa, cu toate că-mi trece deseori prin cap asta, pentru că pur şi simplu, nu ştiu ce înseamnă să nu ţi-o iroseşti. Am oglinzi puse peste tot, şaizeci şi şapte la număr, desigur, fără a le mai socoti pe cele din far – în buzunarul de la piept, acolo unde alţii poartă iconiţe sfinţite eu am un ciob de oglindă găsit în nisip, pe malul Dunării -, şi în afara celor care atârnă pe pereţi închise-n rame menite să le sporească frumuseţea, cea pe care n-o au, pentru că ele doar arată, sau sunt aşezate pe mobile, vei găsi altele acolo unde nu te-ai aştepta : în grajd, în beci, în fânar ori în podul casei, acolo unde urc de câteva ori pe an să verific sănătatea acoperişului şi să culeg porumbeii morţi între timp, iar cei ce le văd îşi zic „uite ce fudul e colonelul”, şi eu i-am lăsat să creadă că e ca ei. Habar nu au – ce ignoranţă demnă de milă îi stăpâneşte – că-n ele, în sticlele acelea lucioase e doar dorinţa mea firească, omenească, de-a mă cunoaşte.”

Pagina: 1234, 5, 678, 9, 10, 11