Mardeiaș în Mahalaua Dracului

Mardeiaș în Mahalaua Dracului

În naivitatea sa de madmoazelă de pension, trăitor până nu demult printre niște ardeleni molcomi care-și văd de ale lor, odată adus la Capitală de grotescul tandem de păpușari Antonescu-Voiculescu, taman bun în mintea lor pentru a-l folosi pe post de paravan nemișcător, Klaus (nu se știe dacă e numele adevărat, mai cunoscut fiind ca Neamțu) a trebuit să învețe că viața printre șutitori și mardeiași reclamă, într-o firească luptă de supraviețuire, luatul de guler, orice altă polemică fiind pierzătoare. Ca un dandy rătăcit pe maidanele din vecinătatea Gropii lui Ouatu sau a Cuțaridei, ori în Mahalaua Dracului, cea pictată de Alpar, și mai apoi de marele Luchian, sasul descinsese în regatul miticilor convins fiind, după ce toată lumea din jur îi băgase-n cap asta, că marinarul Traian nu era decât un caftangiu pus mereu pe harță și că politichia făcută de socialiști e trebușoară de oameni educați. Astfel că doi ani încheiați s-a tot frecat la ochi, nevenindu-i să creadă că șulfăria, datul la gioale, șuteala și minciuna gogonată sunt cestiuni doctrinare la un partid născut din coasta lui Nea Nelu Bolșevelu, starostele acestor ținuturi mărginașe, pe unde-au bântuit în haimanalâcuri josnice al lu’ Năstase Tuciuriu, al lu’ Geonel Prostănacu, al lu’ Mongoloidu, al lu’ Hrebe și alții așijderea lor.

Mai pudic din fire, bietul dandy a fost oripilat mai cu seamă de tentativele de viol în grup ale haidamacilor mahalagii, croiți să facă poștă justiția (niște șmecheri mustăcioși din secuime stăteau de șase), de parcă n-ar fi destule olguțe-olpuțe sau anișoare-curvușoare în lumea lor, gata să se crăcăneze-n fața oricui, și după ce s-a umplut paharul (unul ca Iordache mai lipsea de la cățelăreală) și-a luat inima-n dinți și într-o zi de 18 ianuar s-a dus în bârlogul lor (ei îi ziceau guvern și puseseră acolo ca „șăf” pe unu făcut din carton, poreclit Grimasă), iar ăștia, speriați de îndrăzneală, au ascultat cu mutre strâmbe pildele cu elefanții furați de la circ și ascunși în grajd printre mârțoagele smulse dintre resteie. Văzând că i-a mers figura, năucindu-i pe bagabonți ca vai mama lor, Neamțu s-a mai dus o dată peste ei, de data asta în ogeacu ăl mai mare, de i se spunea Casa Poporului, găsindu-i pe toți adunați la ceas de amiază gata să pună la cale alte matrapazlâcuri, și și-a suflecat voinicește mânecile, după care s-a cocoțat la tribuna încropită doar pentru laude, și de acolo i-a făcut cum i-a venit la gură, porcăindu-i cum n-o mai făcuse pe vremuri decât matrozul Băse, încurajat și de sutele de mii de oameni (Tăriceanului îi sună jegos cuvântul ăsta) ieșiți stradă. Potrivit obiceiului lor, au prins a-l lua cu „huo” și au părăsit sala, jurându-și în bărbi să-l scopească cum or ști mai bine când l-or prinde la înghesuială, ca să i se pițigăiască glasul, încât să nu mai aibă tupeul să le zică ceva. Și s-a dus vestea ca vântul și ca gândul peste tot despre bușeala dată de Neamțu alor lui Liviu de la Gratia, iar acum, prin toate tavernele de oriunde numai despre asta se vorbește, din Câmpia Deliormanului până-n Munții Măcinului ori până-n cei ai Banatului, ba chiar dincolo de hotarele țării, la leși, la franțuzii cei arapi, la insularii din Inglitera, ca niște borfeturi sifilitice de lunatici, la nemții cei adevărați, și nu pârâți, numai că lucrurile sunt departe de a se încheia, auzindu-se zgomotul gresiei ascuțind lamele șurielor borfașilor, pregătiți de răzbunare.

Și până una-alta, au trimis în fața căsoiului lui Klaus de la Cotroceni (aici și-au chinuit prostatele și Iliescu, și Miluță Constantinescu, mortul ăla învins de sistem, și Traian cel șut) niște cetățeni cum nu se poate mai vajnici, în frunte cu „Floricica Dansatoarea după iutub”, să-l beștelească pe președinte ca la ușa cortului, cerându-i să-și ia tălpășița și să meargă unde-a dus mutu’ iapa, scutindu-ne de ifosele lui de șmecher, nemairămânând decât să ieșim din uie ca englejii (vorba unei actrițe de șușanele). Până atunci Klaus se îmbată cu dulceața unei victorii nesperate, venită de nicăieri (sanchi), pe care însă știe să și-o înrămeze cum se cade, în ditamai rama, cu stucatură-nflorată, aurită, punând-o la vedere și așteptând mișcarea lotrilor lui Liviu, ce-o ține tot într-un „bullshit” de când s-a petrecut beleaua asta cu iz de snoavă de povestit la clacă.

Mihail Soare, 9 februarie 2017

6 Comments

  • bureriu Posted February 10, 2017 4:38 pm

    Excelent, domnule Soare!

    • Mihail Soare Posted February 11, 2017 12:52 pm

      Vă mulțumesc, stimate domnule Bureriu ! Și vă mai aștept, desigur.

  • ION IONESCU Posted February 11, 2017 9:57 am

    Bine zis! Condei de aur.

    • Mihail Soare Posted February 11, 2017 1:32 pm

      E-un amărât de grafit condeiul meu. Habar n-am ce iese din el…

  • tudor Posted February 11, 2017 1:09 pm

    Excelent!

    • Mihail Soare Posted February 11, 2017 1:33 pm

      Aprecierea vă aparține. Regards !

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *