Paranghelie cu slugi

Paranghelie cu slugi
(Piesă în mai multe acte, cu decoruri reale)

Dintotdeauna, comuniștii și mutanții lor, oricum s-ar fi numit de-a lungul vremii, s-au bazat pe moluște, astfel de slugoi, niște contururi goale, neînstare decât de pupat pantoful stăpânului, mulțumite cu firimituri mucegăite căzute pe sub masă, fiind taman ce le trebuie amețiților de parvenitism pentru a-și îndeplini planurile mișelești de tâlhari de codru. Os din os de milițian, Dragnea nu putea fi altceva decât șulfă, și după ce i-a dat brânci zgâmboiului Viorel, păcăliciul neamului, s-a cățărat pe capra partidului (termenul e discutabil, unii fiind gata să jure că e grup infracțional al dracului de organizat) ținând strâns frâiele și reușind, mulțumită mai cu seamă personajelor de desene animate din fruntea așa zisului liberalism mioritic și a votangiilor mituiți cu „socealele care e date de dom primar de la pesedeu”, să calce pe grumaz o țară cu o memorie mai scurtă decât a boarfelor de pe centură, făcând și dregând în folosul său și găștii sale de găinari cu fasoane de Al Capone.

Avea nevoie de un guvern (că, deh, câștigaseră „alegerili” fluierând), iar grămada de moluște era atât de mare, încât selecția lor spre înnobilare a fost floare la ureche, parașutând în fotoliile plușate de la Palatul Victoria eroi, parte din ei caragialești, parte pogorâți parcă din commedia dell’arte, goldonieni, dar și din folclorul trotuarului actual. Păpuși din lemn numai bune de sforărit, clănțănitoare văcsuite strident, roboței defecți, șobolani cu mustețe, iubitori de subterane fetide, au năvălit pe ușile înnebunitor de înalte ca să reverse, chipurile, asupra norodului degrabă punător de boturi cornul binefacerii date de prea bunele lor intenții, pricepuți ca niște elefanți lăsați să se joace de-a dantelăresele. Doar că de îndată ce s-au văzut acolo au prins, la adăpostul întunericului, ca niște hoți de cai de pe vremurile amintite de Fănuș Neagu și Zaharia Stancu în scrierile lor, să siluiască legile bunului simț, înainte de toate, și să legalizeze furtișagul prin încropirea unui adevărat codex al borfașilor, unde furătura nu e furătură decât de la o sumă în sus, unde datul în gât nu se mai ia în seamă după șase luni, și câte altele, sub masca penibilă a grijii de cei ce înfundă pușcăriile pentru câte-un coltuc de pâine sau pentru vreo găină luată din poiată.

După doi ani de huzur și hibernare, ursul Baloo de la Cotroceni s-a trezit ca ghiocelul de sub pătura de nea și și-a luat misia-n primire, trădându-și foștii tavarisci de la defunctul USL, surprinzând pe toată lumea, descinderea lui peste grindenii, olguțele și iordachele adunați în ședință aducând cu raidul lui Țepeș printre turcaleții adormiți, pentru ca mai apoi să se zbârlească (știe el cum) la Oblio, poreclit „avocatul poporului”, care mintenaș a cotit-o înspre ăilalți, având de partea lui și alte forțe, unele mai obscure, altele (ca poporul din stradă), la vedere. Pesedeii se regrupează, o țâră speriați de amploarea dandanalei stârnite și potrivit unei vuvuzele penale scoase la înaintare, amenință cu o glorioasă contramanifestație, ca pe vremuri (ca-n 47, ca-n 90), încercând să sperie lupul cu pielea oii, baronul de Teleorman însuși venind apoi cu o altă abureală menită să-i țină în case pe opozanți : cum că i-ar spune grindeanului scrâșnit să retragă ordonanța. Iar ăsta, slugă credincioasă, ar și face-o. Teatru pentru naivi, în prea multe acte și cu cabotini jalnici.

Mihail Soare, 4 februarie 2017
text publicat și pe www.agero-stuttgart.de

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *