Robi (pretext pentru o carte promisă de Roberto Kuzmanovic)

„De când îl știu nu face altceva decât să stea ridicat pe vârfuri pentru a i se putea prinde de pieptul sacoului său fistichiu cocarda pe care scrie, cu litere de-o șchioapă, „poet”. Și e îndreptățit să facă asta, Robi respirând asemenea brotăceilor cei mai simpatici, aceia verzuliu-transparent îndrăgostiți pe vecie de câte-o frunză de papură, prin toți porii, doar poezie. Pentru că el presimte porțile acestui rai, înțelegând că n-are încotro, atâta timp cât iubita nu are nici o treabă cu umanul, fiind vers, așa cum e și aleea pe care calcă, și tramvaiul în care se urcă, și copacii din fața ferestrei sale, și cerul înspre care privește pieziș. La el oamenii există doar pentru a deveni, mai devreme sau mai târziu neoameni, adică tot poezie până la urmă, așa cum le stă cel mai bine, împodobiți de sentimente, mai frumoși decât îngerii cei mai îngeri, rotitori ca niște hulubi năstrușnici doar pe deasupra celor care au ochi să-i vadă. Robi scrie pentru că e incapabil să priceapă că mai sunt și alte lucruri pe lume, iar asta îi dă aerul unui menestrel medieval, colindător prin cetățile prost păzite ale sufletelor aleșilor, primind să fie plătit în schimbul stihurilor oferite cu desagi de cuvinte de toate felurile, refuzând alte recompense nepotrivite unuia ca el. Mâine-poimâine, până și el va uita cum îl cheamă, prezentându-se, cum nu se poate mai firesc, orișicui, vânzătoarei, administratorului de bloc, iubitei sale, trecătorilor sau taximetristului, cu numele de alint : „Poetul”.”

Mihail Soare

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *