Înger de prisos (2007)

Versurile postate aici sunt numai o parte din cele care alcătuiesc acest volum.

Bârfă
Botez
Bogăție
Cântec răpus
Dacă mai scriu?
De ce?
Filozofie
Fragment autobiografic
Întrebare
La târg
Lucruri întregi
Pierderi
Pe lume cocoţat
Rimând cu bernă
Sunt genial
Tablou de toamna
Treişpe versuri
Trist
Uituc
Urcuş întortocheat
Visul


 

Bârfă

Ştiu că m-ai bârfit cu luna
Văicărindu-te întruna
Că ţi-e noaptea fără mine
Că ţi-e răul fără bine
Ochiul fără cristalin
Şi pocalul fără vin
Că mi-e steaua fără frunte
Că mi-e râul fără munte
Şi secunda fără timp
Toamna fără anotimp
Că ţi-e umbra fără somn
Şi lacrima fără domn
Frunza fără de arţar
Şi lumina fără far
Sau că sufletul îţi plânge
Vena goală fără sânge
Că ţi-e chipul fără faţă
Că ţi-e viaţa fără viaţă
Că mi-e palma fără sân
Şi dorul fără stăpân.

 

Botez

Mi-ai spus aşa cum nu-mi spusese nimeni,
nici Dumnezeu, nici mama, nici ursita
şi nici bunicul cu obrajii rumeni
aşa cum îmi spuseseși tu, dumnezeita.

Am fost pe rând om bun, minune mare
şi înger-naripat am fost,
şi stea, şi lună-am fost, şi soare
şi sfântul ortodox din Buducnost.

Dar prea puţin părea să fie tot,
cuvinte ce-atingeau de infinit,
nu-ţi ajungea talentul poliglot
şi-atunci mi-ai zis, divin : „desăvârşit” !

 

Bogăție

Purtai în pori, în suflet, și în minte
Un vis din vremuri încă netrăite,
Purtai în tine floarea din cuvinte,
Minunile adesea nerostite,
Tăcerea adunată din morminte.
Purtai în tine înțelepciunea lunii
Și scâncetul copilului cu-aripă
Sufletul beat de-atingerea minunii
Sau nemurirea încolțită-n clipă
Și-n toamna amorțită a rațiunii.

 

Cântec răpus

Nu ştiu ce ştii,
Ştiu ce nu ştii,
Şi n-ai să-nveţi
În dimineţi,
Seci şi pustii.
Ştiu ce nu ştii,
Cuvinte mii,
Ce nu ţi-am spus,
Cântec răpus
De nebunii…

 

Dacă mai scriu?

Sigur că scriu
Dar scriu pe-o blană de sicriu
Hârtie nu mai am de mult
Scriam pe-o coală de tumult
Cu pana-mi înmuiată-n mir
Cu-argintăreli de patrafir
Și cu dantele de iluzii
Din călimară cu confuzii.
Acum, pe scândură scriind,
Culcat pe burtă pe un grind,
Înșir la vorbe neștiute
Din dialecte omorâte
Despre tristețea mea și-a ta
Și despre viața scrisă-n stea,
Iar când greșesc, șterg c-o rindea.

 

De ce ?

De ce nu vrei să-ţi iert întunecarea
Şi rătăcirea printre diavoli şchiopi,
Să-ţi mirui tremurând fruntea şi zarea
Ochilor fără mine deveniţi miopi ?
Şi mersul bâjbâit să ţi se-ndrepte
Şi inima să-ţi bată viaţă iar,
În faţa crucii mele, jos pe trepte
Să-ţi pui ofrandă sufletul amar.

 

Filozofie

Un filozof din Hindustan
Rânjea la mine idiot
Pe când beam vodca „Patriot”
Din craterul unui vulcan,
Un gest prostesc de mitocan

El nu ştia ce-nsemnă setea
Într-un ţinut arid, pustiu,
De ce se zbate mortul viu,
De ce m-apucă iarăşi strechea
Să-mi caut printre cruci perechea

„E-un un ideal megaloman
Să-ţi cauţi rostu’-n cimitire,
În obeliscuri sau menhire”,
Mi-a zis urcat pe un pian
Un filozof din Hindustan…

 

Fragment autobiografic

Aveam senzaţia că fac totul aiurea
de-a-ndoaselea, cum ar fi zis bunica mea,
mă angrenasem entuziast în proiecte măreţe
dar nu finalizam nimic din diverse cauze
deşi credeam că am pus la punct planuri infailibile
am vrut să dau o spargere la un depozit de stele,
m-au prins,
am încercat diverse meserii,
îndeletnicidu-mă când cu pescuitul,
când cu îngrijitul florilor,
când cu ghicitul în palmă,
de fiecare dată eram concediat din pricina stângăciilor mele,
eram deprimat, nimic nu-mi reuşea,
astfel că mi-am propus un lucru,
pe care, teoretic nu-l poate rata nimeni,
şi anume sinuciderea prin viaţă
am eşuat însă lamentabil până şi-n această întreprindere
din cauza apariţiei intempestive în viaţa mea
a unei femeiuşti încăpăţânate care m-a surprins
cu afirmaţia potrivit căreia,
viaţa mea (ca să vezi)
i-ar aparţine ei,
mai mult chiar, m-a și pus la treabă,
„eşti dator la mine cu povestirile pe care
în tentativa ruşinoasă de curmare a propriei tale vieţi
le-ai ascuns sub pernă !”
de-atunci doar asta fac,
povestesc.

Întrebare

Unde își uitase somnul
Domnul tău iubit de Domnul
Ochiul lui, nucă cu geană
Dorul ei rană din rană
Pielea lui de levantin
Sau piciorul fără spin
Mână fără mângâiere
Cum e mărul fără mere
Noaptea ei fără a lui
Știi tu oare să îmi spui?

 

La târg

La o tarabă şubredă din târg
alături de caise date-n pârg
vindeam gutui cu carnea tare
gătite-n strai de praf de soare,
lunete vechi găsite prin epave,
melancolii căzute de pe nave,
un patefon cu goarna găurită,
un insectar cu musca aiurită,
şi mai vindeam baloane de săpun
furate dintr-o coadă de păun,
hamgere ruginite şi ştirbite
în carnea sclavelor nefericite
sau flori de câmp strivite de săruturi
culese de pe-aripile de fluturi
şi povestiri străvechi din Noa-Noa
despre iubiri pelin la mâna doua.

 

Lucruri întregi

Tu ești amfora, eu vinul
Eu sunt sângele, tu vena,
Eu sunt Loara, tu ești Sena,
Tu ești Ronul, eu sunt Rinul
Eu sunt lacrima, tu chinul,
Ești Maria Magdalena,
Sau statuia din Siena,
Iar eu visul și destinul.

 

Pierderi

Unde mi-am pierdut norocul
În canalul de la poartă
Unde sta pisica moartă
Şi tăcea sub cozorocul
Şepcii negre. Strâmt sorocul.

Unde mi-am pierdut eu visul
În cetatea cu neghiobi
Cu măgari si şoareci orbi
Care scuipă-n paradisul
Zborului. Amar plictisul.

Unde mi-am pierdut speranţa
Sub o streaşină de stea
În burlanul de sub ea
Picurând în cutezanţa
De-a muri. Traiască Franţa!

Unde mi-am pierdut lumina
Într-o pârgă fără pară
Dintr-o noapte fără seară
La plimbare cu drezina
Către cer. A cui e vina ?

 

Pe lume cocoţat

Mi-am pus nesomnul în bătaia puştii
Şi nedormirea scursă-n ţoiul duştii,
Iar o arteră vie-n loc vipuştii.

Am priponit de moţul crucii visul
Scoţându-l la păscut în paradisul
În care înflorea perfid caisul
Şi-acoperea cu umbra paraclisul.

Din lacrimă mi-am zămislit oceanul
Corăbier să-aştern la drum aleanul
Chemându-mi echipajul cu pianul
Înghesuit în arcă cu toptanul.

Mi-am meşterit o mândră archebuză
Din degetul uitat într-o cambuză
În toamna plumburie şi mofluză
Cu ifose de doña andaluză.

Şi uite-aşa m-am căţărat pe lume
Smulgându-mi viaţa prinsă în parâme,
Iară de-atunci mă ţin numai de glume !

 

Rimând cu bernă

Numai prostia e eternă
inteligența este ternă
cu nebunia e fraterna
și geniu-a coborât în bernă
într-o lumina de lanternă
zdrobit de dragostea paternă
cu cornul drept înfipt în pernă
și în conacul din lucernă.

 

Sunt genial

Sunt genial în tot ce fac
când mă scălâmbăi sau când tac,
când joc un bridge
cu Coleridge
pe gaura de la covrigi,
când plâng cu ochiul maroniu,
predicătură în pustiu
sau când pe cruce mă aburc
eliberându-mă din smârc
într-un elan de cocostârc,
sunt genial când beau cafeaua,
când ud cu lacrima podeaua
şi sorb otrava cu ocaua…

 

Tablou de toamnă

Mă culc pe colţul toamnei arămii
Cu tot alaiul meu de nemuriri
Iar tu-ncărcată toată cu trăiri
Te-amesteci cu ciorchinii printre vii

Vă distilaţi aromele-mpreună
Lumina caldă vă-mplineşte ţelul
Iar Dumnezeu îţi pune-n braţe cerul
Cu tot cu stele şi cu mândra lună

Şi printre ele sufletul pereche
Desăvârşit, cum l-ai visat, copilă,
O carte sfântă, filă dupa filă
Dintr-o iubire încă nepereche.

 

Treişpe versuri

Să mă împac cu existenţa
înseamnă sa încalc decenţa,
înseamnă să-mi asum demenţa,
să scuip pe domul din Florenţa,
să mă sărut cu neglijenţa,
dorul să-mi fie penitenţa,
delirul şi suficienţa
să le confund cu sapienţa
cerşind la stele abundenţa,
escaladând nervos potenţa,
păstrând milităros cadenţa
şi admirat de asistenţa
unui oraş ca Piacenza.

 

Trist

Sunt trist pentru ziua de mâine,
Sunt trist pentru osul din câine,
Sunt trist pentru ziua de post,
Sunt trist pentru prostul din prost,
Sunt trist pentru cuiul din frunte,
Sunt trist pentru râul din munte,
Sunt trist pentru cartea nescrisă,
Sunt trist pentru moartea promisă,
Sunt trist pentru clovnul din mine,
Sunt trist pentru viaţa din tine.
Sunt trist pentru do-ul lui Liszt.
Sunt trist că respir, că exist…

 

Uituc

Eu dau pocalul cu cucută peste cap
Şi capul mi-l mângâie ghilotina
În trupul meu pătrunde-va lumina
În timp ce cu hârleţul groapa-mi sap

Bisericuţa-mi fluieră din orgă
Iar moaştele-mi îmbălsămează duhul
Şi-atât de iute mi se duse buhul
Că m-am abandonat uituc la morgă.

 

Urcuş întortocheat

Cu-o rază a soarelui înfiptă-n creştet sui
o scară-ntortocheată după deget
de săptămâni şi luni, fără de preget,
cu inima făclie într-un cui

Şi mă lovesc de stele şi de aştri,
de nemurirea lor atât de rece,
mă strânge pielea strâmtă ca blana de berbece
şi port în mine murmur de sihaştri

Îmi scârţâie genunchii ca porţile neunse
cărându-mi trupul atârnat de cap,
mă însoțeşte-n lesă un mustăcios de crap
adulmecându-mi urmele ascunse…

 

Visul

Mă săturasem de caraghioslâcuri
de nervi, de ploaie şi de toamna hâdă
râdeau de cracul scurt şi roşu de bermudă
toţi paparazzii amatori de amantlâcuri
cu ochii lor avizi, de baracudă,
ce dans nenorocit de paparudă,
limbi scoase şi farafastâcuri,
eu, deghizat în negustor de trucuri,
visam, tâmpit, să am o ţeastă nudă…