Viitor de șaur țara noastră are

Cu toate că pentru unii (destui) Dimitrie Bolintineanu e doar un nume de stradă, s-or mai găsi niscaiva anacronici care să știe că omul a fost, între altele (diplomat, politician – știu, și Gigi Becali a fost politician), și un versificator (talentat pentru timpul acela) cu fasoane de provideț. Netalentat, atâta vreme cât a avut tupeul să prorocească viitor de aur ăstei nații pestrițe, născută din seminții dubioase, aflate mai mereu în fuga calului (altfel am fi fost văduviți de UDMR), căutând împerecheri furate cu muiereturile locului. Iar titlul textului de față parafrazează spusele Bolintineanului iubitor de Byron, luând act de situațiunea existentă, în care, fără putere de tăgadă, orice om cu scaun la cap constată că individul s-a înșelat.

De parcă oracolele contemporane promițătoare de măriri și preamăriri (cărora pentru că trebuiau să poarte un nume, vorba Sorescului, li s-a zis sondaje), n-au dat-o de gard de atâtea ori. Și abia plecă bursucul, ce mai freamăt, ce mai zbucium… (Ca s-o dăm iar înspre poezie, că tot fu de curând ziua ei). Dan Bursuc, se înțelege. Că de la tapajul creat de Gala Premiilor Gopo a plecat totul, taman la timp după stingerea rățoielilor docte, de tămăduitoare de Zăbrăuți, ale nevestei (asta da calitate) lui Andi Moisescu adresate celor ce-și vaccinează, înapoiații de ei, plozii. Invitată de nu știu ce minte, o trupă de manele (Kana Jambe, cică-i cheamă pe orăcăitori) s-a urcat pe scenă și-a început a răgi în stilul consacrat al genului, oripilându-i pe elitiști, pe motiv că subcultura nu are ce căuta la un eveniment de soi ca ăsta, că solistul a venit îmbrăcat în maiou, și nu în smoking (poate că era în foaier vreun afiș cu No smoking) că așa și pe dincolo.

Bineînțeles că organizatorii s-au apărat, argumentul lor fiind acela că dacă tot era un film cu personaje din Ferentari, musai se impunea și o manea, la pachet cu coverul după Bohemian Rapsody al celor de la Queen. După logica lor ar fi trebuit să vedem și ceva scene de sex, dacă un film inspirat din viața prostituatelor, de-un paregzamplu, ar fi luat unul din premii. S-au urzicat atâtea piei fine (Monica Davidescu, prietenul meu, Mărgineanu, Temișan, prezecântărețul – eu, în afară de tâmpenia aia cu Billy Joe King n-am reținut măcar o frântură de alt cânticel rămasă de la omul ăsta), cărora le-au dat peste bot pro-maneliștii, susținând cu tărie că oricare dintre români, indiferent cât Kant ori Kierkegaard a citit la viața lui, către finele unei beții cu strigături, după ce se va fi dat în bărci cu Leonard Cohen, poate chiar cu Vivaldi, tot la manele ar ajunge. Doar că maneaua, în înțelesul ei muzical, e altceva.

Însă putem spune că avem de-a face cu un termen derivat lexical, atoatecuprinzător în efectele sale, ilustrativ pentru o mulțime de zone ale socialului mioritic, de la televiziunile netezitoare de creiere, până la politicul de râsu-plânsu care se lăfăie pe aceste tărâmuri de atâta amar de ani: manelismul. Emisiunile de două parale gustate de vulg au făcut vedete din niște boarfe care-și fâțâie bucile prin platourile de mucava, onorabilii membri ai neamului Pastramă sunt și ei staruri, Andreea Esca i l-a adus fiică-sii pe Florin Salam la o aniversare (și s-a lăudat cu asta), politica e făcută de urechiști jalnici care saltă cu sârg dedicațiile norodului smintit, Clejanii sunt invitați să-și etaleze deprinderile culinare, și nu pe găini moarte, cum ar fi fost de așteptat, în topul vânzărilor de carte s-a cocoțat un subprodus cultural scris de o domnișorică suficient de blondă și neaflată în prieteșug cu limba română, și câte altele.

A reapărut Marian Vanghelie, la fel de spumos ca pe vremea în care era Împărat de Rahova și se fălea cu Longinesurile sale, anexe ale unor gheșefturi de licitații, ne pregătim să exportăm la Bruxelles tot soiul de caricaturi, cu alaiul lor de belele (nașe dornice de super imunitate, măscărici teatrali, hoți de ce s-o nimeri, cătători de alibiuri care să le justifice furăturile), indivizi ce admoleastează bunul simț (aici drepturile de autor i se cuvin proaspătului însurățel Manda, viitorul europarlamentar), a ieșit să dea lecții (a, nu de vânătoare) pe feisbuc Adrian Năstase, Ciorbea sparge ecranele aproape seară de seară apărându-și poporul (pe acela al lui, se înțelege), iar toate astea nu sunt decât o (prea) mică parte din fațetele manelismului acaparator identitar.

România a devenit Romaneaua, iar asta, vorba unui slogan care a făcut epocă, ne ocupă tot timpul.

 

Sursa foto: ziarul Libertatea.

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *